Nu vreau să-mi pun lumea-n cap și nici să dau cu râtul în viața privată a unora .O pot face dar rumegușul urât mirositor al moralității acestora îmi provoacă greața.Vorbesc despre foștii informatori ai poliției politice comuniste din România,fie ei de ieri sau astăzi ,aspiranți sau turnători de-a dreptul.Am sentimentul paranoic că aceștia există și în emigrație ,ascunși după fragila perdea a anonimatului comun .Susțin și confirm cele spuse,aparent fără nici o dovadă palpabilă ,dar cine a stat măcar odată la beci știe că  aceștia-și poartă-n veci pecetea fiarei în  frunte,ceva din atitudinea turnătorului rămâne inevitabil inciză  în atitudine și comportament.Vorbim de ceea ce în termeni comuni se înțelege prin pervesitate și tupeu ordinar .Poate greșesc sau poate ,reperele mele de apeciere au suferit alterări .Poate pun mare preț pe instinct.M-am apucat să scriu despre acest subiect ca rezultat a unei reflecții lăuntrice,a acelui ceva ce mă roade ori de câte ori simt că ne pierdem ușor -ușor și inevitabil ca națiune,ca români.N-am să-mi explic niciodată, cum se poate ca din un milion de prezențe românești în Italia să fim ultima comunitate de străini ca reprezentanță ,ca unitate, ca oameni care aparțin unei culturi cu nimic mai prejos decât a oricărui altui popor.Îmi este greu să cred că din aproximativ 100 de asociații românești care pretind dăinuirea și permanentizarea culturii românești în emigrație,nimeni până-n ceasul în care scriu aceste rânduri, nu s-a gândit că se împlinesc exact 160 de ani de la nașterea Domnului Eminescu.Știu că nimeni nu putea renunța la tentația colacilor calzi ai evenimentelor minore din timpul anului trecut,în favoarea unei adevărate sărbători. Bat exact în evenimentele balcaniadei pseudoculturale din anii trecuți,ani în care energii și fonduri s-au dus aiurea pe apa sâmbetei în o încleștare electorală a orgoliilor primare într-un decor tragico-comic apropiat grotescului .Oportuniștii de tură nu s-au dezis ,erau parale pentru concerte,mici,bere,fulare inscripționate,autocare cu susținători…președinți de asociații apolitice călare pe caii albi ai salvării politice a neamului.”Ce e val ca valul trece” ,spunea Poetul .Valul a trecut dar noi am rămas imobili în tiparul oportunismului ,al veșnicului aspirant la fărâma de bunăstare pe care ne-am puteao însuși aplicând formula magică a machiavelismului ,fragmentării,ocultismului ,manipulării.Deci sunt parale…Stăm mai prost la capitolul voință ,la capitolul corectei aprecieri a valorilor care ne-ar putea uni dincolo de apartențele de grup sau familie asociativă direct interesată numai la câștigul propriu ,material sau de imagine, după caz ,sau și mai grav numai ca mijloc de eludare a taxelor.Despre ONG-urilor din Italia care declarativ ar promova și apăra drepturile românilor se pot scrie pagini întregi ca dealtfel și despre personalitatea întâistătorilor acestora .Caracterizarea generală ,după mine,ar fi lipsa totală de dialog,lipsa colaborării ,foamea afirmării întâietății personale,o teribilă și inexplicabilă teroare de a aplica un mecanism democratic în sânul fiecărei asociații care să promoveze meritrocrația,capacitățile,buna gospodărire a resurselor minimale acolo unde acestea există.Personal nu cunosc ,fără a nega existența acestora,o singură asociație care s-ar supune regulilor mai sus menționate.Reluând paragraful de la început pentru a face legătura logică a discursului îmi pun o singură întrebare …nu cumva tot acest tărăboi haotic fără cap și coadă este dirijat,controlat,manipulat ? Cine sunt cei care pun in primis interesul personal în fața interesului general? Cine sunt acei care prin mijloace de nimeni cunoscute încercă să penetreze sistemul social pentru a se infiltra în administrația locală încercând o disperată joacă cu votul românilor ? Cine sunt cei care s-au opus ani în urmă în România oricărei forme de rezistență la dictatură ? Din păcate erau peste 1.000.000, mulți și-au luat tălpășița în încercarea de ași schimba părul …Năravul rămâne și cred că-mi confirmă teoria.